În 2012, Caritas Moldova și-a fixat ca obiectiv strategic promovarea  acţiunilor pe care le întreprinde, pentru a sensibiliza autoritățile locale și  pe cele republicane, mediul de afaceri, populaţia  şi a obţine suport în realizarea  programelor sale sociale.  În același timp, Caritas Moldova a decis să sporească vizibilitatea Filialelor  şi activismul lor în vederea colectării de fonduri locale pentru ajutorarea oamenilor săraci.

Astfel, în perioada 5 aprilie – 12 mai 2014, s-a desfăşurat  Campania de Caritate „Lumânarea Credinței”, la care au participat 18 Parohii Romano-catolice, 3 agenți economici și o universitate.

Scopul Campaniei:  Susținerea Campaniei globale anti- foamete și educarea carității. Donațiile s-au făcut  în favoarea celor care suferă de foamete, în 13 raioane din Moldova, de pe ambele maluri ale Nistrului. Fiecare lumânare cumpărată oferea  un prânz unei persoane care se află în sărăcie extremă.

Enoriașii Bisericii Romano-catolice, precum şi membrii altor confesiuni, au fost informați cu privire la Campania anti- foamete, sensibilizaţi de importanţa ei şi îndemnaţi să participe,  făcând acte de caritate. Fondurile acumulate din vînzarea a 1000 de lumânări în perioada Postului mare, au fost utilizate pentru procurarea produselor alimentare şi distribuirea lor în Parohiile implicate în Campanie,  pentru proiectele sociale realizate de Caritas Moldova, destinate persoanelor care suferă de foamete.

Donator: Serviciul Catolic de Ajutor

De asemenea, pe 12 aprilie 2014, MRC Caritas Moldova, în parteneriat cu MS Diaconia, a  organizat la  Bălți și Stăuceni câte o colectă de produse alimentare destinate oamenilor nevoiaşi, care nu-şi permit  de Paști o masă de sărbătoare. Produsele au fost colectate în magazine, cu ajutorul cumpărătorilor receptivi, generoși și solidari care au donat alimente pentru Masa Bucuriei!

Astfel, am reușit să colectăm cu implicarea  a 12 voluntari, tineri, energici și entuziaști, 400 de kg de produse alimentare în magazinul Green Hills din Bălți, 125 de kg –  în magazinul Fidesco din Bălți , 250 de kg de produse alimentare-  în magazinul Linella din Stăuceni.

”Sunt foarte mulțumit și plăcut surprins de faptul că locuitorii comunei noastre au fost receptivi și generoși”, a afirmat Părintele Roman din comuna Stăuceni.

Voluntarii au  pregătit pachetele pentru cei 40 de bătrîni singuratici din Glodeni, 35 din comuna Grigorăuca, r. Sîngerei și 20 din comuna Stăuceni, mun. Chișinău. Cele 200 de kg de produse rămase au fost utilizate pentru hrana zilnică a beneficiarilor în Cantina Socială din comuna Stăuceni.

Coordonator Biroul Național: Natalia Rabei

Noutăți

Ajutorul tău contează!

La 15 Iulie am început campania de colectare de fonduri  ”Ajutorul tău contează”.  O mică donație din partea fiecăruia înseamnă nutritiție, hăinuțe, jucării, medicamente sau cărți și rechizite pentru copilașii defavorizați care sunt lipsiți...

Citește totul...

Campania Masa Bucuriei 2017

28 de voluntari Young Caritas Moldova s-au implicat în Campania „Masa Bucuriei” organizată de Misiunea Socială „Diaconia” și desfășurată în parteneriat cu Fundația de Binefacere Caritas Moldova în orașele: Chișinău – Magazinul BONUS, Stăuceni...

Citește totul...

Mulțumim pentru solidaritate!

FB Caritas Moldova transmite mulțumiri rețelei de magazine BONUS Hypermarket pentru solidaritate și sprijin acordat în organizarea campaniei de colectare de produse alimentare și igienice „Donați 1kg împotriva sărăciei”. Mulțumim cumpărătorilor pentru donații și...

Citește totul...

1234