1 Kg împotriva sărăciei, solidaritatea pe mesele celor vulnerabili



1 Kg împotriva sărăciei, solidaritatea pe mesele celor vulnerabili

În acest an, Caritas Moldova a reușit să mobilizeze copii, tineri, cadre didactice, voluntari, companii și oameni cu suflet mare, care au răspuns invitației noastre de a contribui la sprijinirea familiilor numeroase, a persoanelor în vârstă singuratice, a persoanelor cu deficiențe de vedere, a refugiaților și a altor persoane aflate în dificultate.

Cine s-a alăturat campaniei?

Ne bucurăm că la campanie au răspuns cu multă deschidere și implicare instituții de învățământ, prin intermediul voluntarilor Caritas Moldova care sunt chiar elevi ai acestor școli și colegii. Ei au avut un rol esențial în mobilizarea colegilor și în transformarea unei idei frumoase într-o acțiune concretă de solidaritate:

  • Colegiul de Ecologie
  • Centrul de Excelență în Economie și Finanțe
  • Liceul Teoretic „Liviu Deleanu”
  • Liceul Teoretic „Litterarum”
  • Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu”
  • Liceul Teoretic „Gh. Asachi”
  • Centrul de Excelență în Construcții

Cu aceeași dăruire, s-au implicat și centrele Caritas Moldova, unde copiii învață zi de zi ce înseamnă generozitatea, responsabilitatea și grija față de ceilalți:

  • Școala Primară „Gr. Vieru”, or. Ștefan Vodă
  • Gimnaziul „V. Harnaj”, Baimaclia
  • Gimnaziul Popeasca
  • Centrul „Cireașa Veselă”, Orhei și Ungheni
  • Centrul „Speranța”, Ungheni
  • Centrul „Grow Up”, Rașcov
  • Centrul „Speranța”, Zîrnești

Mulțumim cu recunoștință și companiilor care ne-au fost alături printr-un parteneriat de lungă durată și prin încrederea constantă oferită inițiativelor Caritas Moldova:

  • Axint Management
  • TRIGOR AVD
  • Moldcell
  • Clubului Internațional al Femeilor din Moldova

Implicarea a arătat încă o dată că responsabilitatea socială poate deveni un sprijin real și concret pentru comunitățile vulnerabile.

La ce rezultate am reușit împreună să ajungem?

Datorită tuturor celor care au donat și s-au implicat, am reușit să adunăm:

  • 19.900 MDL donații bănești
  • 4 tone și 836 kg de produse alimentare și de igienă

Aceste cifre înseamnă mese mai pline, griji mai puține și sentimentul că persoanele vulnerabilie nu sunt singure.

Unde au ajuns donațiile?

Produsele colectate au ajuns deja la beneficiari din mai multe localități și urmează să mai ajungă (până la epuizarea stocului). Primele distribuiri chiar în aju de Paști au fost realizate către:

  • familiile numeroase din raionul Ialoveni, din localitățile Horești, Bardar și Pojăreni
  • persoanele nevăzătoare sau slab văzătoare din Strășeni
  • bunicii singuratici din cadrul proiectului SAFE
  • persoane refugiate din Ucraina

În perioada următoare, ajutoarele vor ajunge și la beneficiarii din Căușeni.

Fiecare pachet distribuit a purtat cu sine grijă, atenție și mesajul simplu, dar atât de important, că în comunitatea noastră există oameni care aleg să dăruiască.

O lecție de solidaritate pentru copii, tineri și întreaga comunitate

Unul dintre cele mai frumoase efecte ale campaniei a fost implicarea copiilor și a tinerilor. Prin participarea lor, ei au învățat că solidaritatea nu este doar un cuvânt frumos, ci o formă de responsabilitate față de societate. Au văzut cum un gest mic poate produce emoție mare și cum binele se construiește în echipă.

Pentru Caritas Moldova, acesta este unul dintre cele mai valoroase rezultate: formarea unei generații mai atente, mai empatică și mai deschisă către nevoile celor din jur.

Le mulțumim tuturor celor care au făcut posibil acest demers: elevilor, voluntarilor, cadrelor didactice, coordonatorilor, companiilor partenere și tuturor persoanelor care au donat și au distribuit mesajul campaniei. Prin implicarea voastră, am transformat campania „1 Kg împotriva sărăciei” într-o adevărată lecție de solidaritate.