Iubiți beneficiari, dragi binefăcători și colaboratori ai „Caritas Moldova”,

Evanghelia de la Liturghia Cinei Domnului din seara de Joia Sfântă vestește plinătatea misiunii lui Cristos, care „iubindu-i pe ai săi care erau în lume, i-a iubit până la sfârșit” (In 13,1). Era atunci începutul ultimei cine, cea la care Mântuitorul ni s-a oferit ca hrană pentru viață veșnică sub chipul pâinii și al vinului, cina care a fost urmată de pătimirea sa dureroasă și de moartea sa pe lemnul crucii, pe care, întinzându-și brațele spre a fi prinse în cuie, a îmbrățișat întregul Univers în supremul său act de dăruire „pentru noi și pentru a noastră mântuire”.

Însă, în Vinerea Mare, ziua morții Domnului, nu se încheie decât dominația păcatului și a morții, pentru că iubirea și viața – adică Cristos însuși – au ultimul cuvânt, iar bobul de grâu căzut în pământ și mort (cf. In 12,24) aduce rodul îmbelșugat al unei vieți noi, la care fiecare dintre noi suntem chemați să fim părtași. Această viață este marele dar al învierii lui Isus, după cum spune și vechiul imn pascal: „Cristos a înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând, și celor din morminte viață dăruindu-le!”

Paștele înseamnă trecere: trecerea de la moarte la viață, de la sclavie la libertate, din întuneric la lumină, de la tristețe la bucurie, de la deznădejde la speranță. Însă, asemenea poporului evreu, care an de an își amintea re-trăind marile evenimente ale eliberării din robia Egiptului, suntem chemați să devenim actori, și nu simpli spectatori, ai învierii Mântuitorului, să facem și noi trecerea, adică să realizăm în viața noastră Paștele. Sfântul Augustin, acest îndrăgostit de Cristos înviat, spunea: „În prezent noi realizăm această trecere prin credință, care ne obține iertarea păcatelor și speranța vieții veșnice dacă îl iubim pe Dumnezeu și pe aproapele, întrucât « credința lucrează prin iubire» (cf. Gal 5,6)” (Epistola 55). Iar Paștele înseamnă iubire. Sfântul Ioan Paul al II-lea spunea că „suntem oamenii Paștelui și Aleluia este cântecul nostru”. Așadar, suntem oamenii iubirii, cei care o primesc în dar de la Dumnezeu și o răspândesc mai departe, făcând-o gest concret.

În dimineața învierii, femeile au fugit la mormânt și pe drum se întrebau „Cine ne va rostogoli piatra de la intrarea în mormânt?” (Mc 16,3), pentru că dorința lor cea mai mare era să-l vadă pe Isus. Iar la opt zile după înviere, Isus a lăsat ca apostolul Toma să-i atingă urmele pătimirii (cf. In 19,27), rănile lui binecuvântate prin care am fost vindecați (cf. 1Pt 2,24), pentru ca astfel să tămăduiască necredința acestui ucenic al său. Trăim într-o lume în care există atâtea pietre care fac dificil, dacă nu chiar imposibil, să fie perceput Isus, într-o lume plină de răni care au nevoie să fie tămăduite.

În acest context, mă adresez, în primul rând beneficiarilor „Caritas Moldova”, rugându-i să se lase ajutați în a le fi luată piatra care-i împiedică să-l întâlnească pe Isus cel Înviat în gesturile de iubire pe care le facem pentru binele lor trupesc și sufletesc; să se lase tămăduiți de caritatea lui Isus cel Înviat, pentru a avea parte de speranță, această virtute întru care pot fi mântuiți (cf. Rom 8,24).

În al doilea rând mă adresez binefăcătorilor „Caritas Moldova”, știuți sau neștiuți, mulțumindu-le, în numele tuturor beneficiarilor și a întregii echipe a fundației, pentru că pun în practică porunca iubirii lui Cristos, conștienți că ceea ce fac pentru cei mai mici, fac pentru Isus însuși (cf. Mt 25,40), făcând astfel ca lumina învierii să învingă întunericul deznădejdii.

În al treilea rând, mă adresez tuturor colaboratorilor „Caritas Moldova” ca să fie ei acei îngeri care dau la o parte piatra durerilor și deznădejdilor de pe inimile celor pe care Papa Francisc, asemenea Mântuitorului, îi iubește atât de mult: săracii. Gesturile de caritate pe care le îndepliniți să pornească întotdeauna dintr-o inimă plină de iubire și dăruire, pentru ca astfel să vă conformați tot mai mult lui Cristos, a cărui inimă este străpunsă de iubire. Fiți voi, asemenea lui Isus, acei medici pentru trup și pentru suflet, ca să vindecați cât mai multe răni care desfigurează chipul omenirii și astfel să deveniți cu adevărat lumina lumii și sarea pământului (cf. Mt 5,13.15).

Tuturor vă doresc un Paște plin de bucurie cerească, în care să strălucească caritatea lui Cristos. Și asta, sub privirea blândă a Mamei noastre cerești, Maria.

Cristos a înviat!

Pr. dr. Petru Ciobanu

Președinte „Caritas Moldova”