Dragi confrați preoți, dragi persoane consacrate, iubiți credincioși,

În perioada Crăciunului se simt diferite parfumuri îmbietoare, dar singurul parfum ce le adună în sine pe toate este parfumul copilăriei! Și cine dintre noi nu-și aduce aminte cu drag de acei ani atât de plăcuți ai copilăriei, acele Crăciunuri când, copii fiind, ne bucuram că iarăși este sărbătoare, că iarăși mergem la colindat, că iarăși casele și bisericile noastre se îmbracă în strai solemn, că iarăși primim cadouri, că iarăși vine vacanța etc., și toate acestea pentru că printre noi se naște Isus, Fiul lui Dumnezeu etc. Tatăl Micului Prinț, Antoine de Saint-Exupéry, amintindu-și de Crăciunul copilăriei sale, scria: „Când eram copil, luminile din pomul de Crăciun, cântarea de la Liturghia de la miezul nopții, gingășia zâmbetelor erau cele care făceau să strălucească darul de Crăciun pe care-l primeam”. De aceea, de rând cu reînvierea amintirii că printre noi se naște Isus, Crăciunul ne amintește de copilărie, de faptul că suntem și trebuie să rămânem copiii lui Dumnezeu, ne amintește că împărăția cerurilor este a acelora care sunt asemenea copiilor.

Crăciunul este, prin excelență, sărbătoarea copilăriei, pentru că „un copil ni s-a născut, un fiu ni s-a dat nouă”, cum proclamă solemn profetul Isaia (Is 9,5); pentru că în ieslea de la Betleem, după cum vestesc îngerii, se află culcat un copil înfășat (cf. Lc 2,12) – Regele nou-născut al universului (cf. Mt 2,2) –, în fața căruia își pleacă smeriți genunchii și păstorii și magii; pentru că o Fecioară – „Maică binecuvântată a Răscumpărătorului” – își strânge cu iubire în brațe Pruncul și apoi în templu i-l oferă lui Dumnezeu și lumii ca pe cea mai mare comoară. Crăciunul este sărbătoarea copilăriei întrucât este ziua de naștere a Pruncului Isus, în fața căruia ne plecăm și noi genunchii în gest smerit de adorație și rugăciune, de recunoștință și dăruire.

Așadar, sărbătoarea Crăciunului, mai mult ca oricare alta, ne amintește că trebuie să fim copii, nu în sensul de „a da în mintea copiilor”, ci de a da dovadă de acea copilărie spirituală despre care vorbește sfânta Tereza a Pruncului Isus. A fi copil înseamnă că, indiferent de ce timpuri trăim, de ce dificultăți întâlnim pe cale, indiferent de câți și cât de mari bolovani prăvale Cel Rău în drumul nostru spre împărăția lui Dumnezeu sau de furtunile care zdruncină bărcuța vieții noastre, un lucru este necesar: să ne încredem în Tatăl, să ne punem speranța în Fiul, iar în Duhul Sfânt să ne găsim izvorul puterii de a trăi senini asemenea unui copil. Spunea sfânta Tereza a Pruncului Isus: „Este încrederea și nimic altceva decât încrederea cea care ne conduce spre Iubire”. Crăciunul vine cu exemple vii de încredere: Maria și Iosif, ambii încrezători în cuvântul lui Dumnezeu, iar această încredere îi ajută să depășească orice greutate. Exemple de încredere sunt păstorii, care ascultă de cuvântul îngerului și merg să se închine Pruncului; încrezători sunt și magii, care se lasă călăuziți de stea și astfel ajung să-l adore pe marele Rege.

Avem și noi nevoie de încredere, și doar în Dumnezeu ne-o putem pune. De aceea, să privim la el așa cum un copil se uită la părinții săi, și să repetăm cât mai des acea invocație care o citim pe icoana lui Isus Milostiv: „Isuse, mă încred în tine!”

A fi copil înseamnă, în logica aceleași copilării spirituale, a trăi în iubire, a trăi în Dumnezeu, căci „Dumnezeu este iubire” (1In 4,8). Un copil iubește necondiționat; el iubește nu pentru că părinții săi îi oferă tot ce le cere: îi iubește pentru că i-au dat viață și se îngrijesc de această viață cu dăruire totală. Solemnitatea Nașterii lui Cristos ne amintește că și Dumnezeu ne iubește ca un copil: necondiționat, infinit; ne iubește până acolo încât Fiul său se face trup pentru a locui între noi (cf. In 1,14) și a ne învăța calea iubirii, nu atât prin cuvinte, cât mai ales prin fapte. În același timp, Crăciunul ne învață că la această iubire se răspunde cu iubire, cu o iubire de copil, semn al recunoștinței noastre pentru viața – lumească și veșnică – pe care am primit-o de la Dumnezeu, pentru grija sa providențială pe care ne-o poartă, pentru Iubirea sa întrupată în Pruncul de la Betleem. Sfânta Tereza de Calcutta spunea: „Crăciunul este ori de câte ori îi permiți lui Dumnezeu să-i iubească pe alții prin tine”. Să-l iubim, așadar, și pe aproapele nostru, ca, prin iubirea noastră, să ajungă și la el căldura iubirii divine! Să ne lăsăm călăuziți de acest îndemn al venerabilului Tonino Bello: „Lăsați ca nașterea lui Isus să vă facă să fiți sătui de o viață egoistă, absurdă, fără eforturi spirituale și să vă fie o ocazie de a duce o viață plină de dăruire, de rugăciune, de liniște și curaj”.

Iubiți frați și surori în Domnul,

Sărbătoarea Nașterii Domnului ne apropie și mai mult de sfârșitul anului 2025 și începutul anului 2026. Privind în urmă, mai ales la Jubileul Anului 2025 care se va încheia curând, să ne umplem și mai mult de încredere, de speranță, de iubire și de recunoștință față de Dumnezeu. A fost un an plin de evenimente, și triste, și pline de bucurie, dar, vorba lui Iob: „Dacă binele îl primim de la Dumnezeu, răul să nu-l primim?” (Iob 2,10). Ne-am despărțit trupește în acest an de Papa Francisc, trecut la cele veșnice pe 21 aprilie; dar Dumnezeu, prin votul cardinalilor, ni l-a trimis ca păstor suprem pe Papa Leon al XIV-lea, ales urmaș al sfântului Petru pe 8 mai. În acest an jubiliar pentru mine – 25 de ani de episcopat –, v-am simțit alături și prin cuvintele calde pe care mi le-ați adresat, mai ales cu ocazia sfintei Liturghii din 24 mai, când am marcat în mod solemn acest jubileu episcopal, și prin rugăciunile voastre, fapt pentru care vă sunt recunoscător. Am trăit Anul Jubiliar în comuniune cu întreaga Biserică Universală, inclusiv prin participarea noastră la unele manifestări jubiliare la Roma, dar l-am trăit și în Biserica noastră locală cu ocazia întâlnirilor diecezane și a hramurilor comunităților noastre, mergând împreună pe drumul sinodal. Pentru acestea și pentru toate celelalte i se cuvine lui Dumnezeu un mare „Mulțumesc!”

Închei întorcându-mă la cuvintele lui Isus cu care se deschide acest mesaj: „Lăsați copilașii să vină la mine” (Lc 18,16) și vă îndemn să-l lăsați pe Pruncul Isus să vină la voi, să intre în viața voastră, pentru că numai el poate zidi în noi o inimă de copil, o inimă plină de încredere și iubire, făcând ca nu doar Crăciunul, ci și întreaga noastră viață să fie plină de parfumul copilăriei.

Îmbrățișându-vă pe toți în Domnul Isus, vă doresc un Crăciun binecuvântat, îmbelșugat în daruri cerești, și un An Nou plin de credință, speranță și iubire.
Cu dragoste,

† Anton Coșa
Episcop de Chișinău

MESAJUL VIDEO (cu subtitrare în limba rusă)