Notice: Undefined index: subalias in /var/www/vhosts/caritas.md/httpdocs/views/news.php on line 11

26 de ani de slujire episcopală



26 de ani de slujire episcopală

La 6 ianuarie 2000, în Bazilica „Sfântul Petru” din Roma, într-un moment istoric pentru Biserica Catolică din Republica Moldova, Sfântul Ioan Paul al II-lea îl consacra ca urmaș al apostolilor pe primul episcop de Chișinău, Preasfințitul Anton Coșa. Astăzi, la 26 de ani de la acel eveniment, celebrăm un parcurs de credință, slujire statornică și iubire față de oameni.

Preasfințite Anton, cu ocazia celei de-a 26-ea aniversări a consacrării episcopale, întreaga echipă „Caritas Moldova” vă mulțumește că ați dat viață acestei fundații de binefacere, care, pe drept cuvânt, vă numește „Părinte”, și, pe lângă tradiționalul „Să ne trăiți întru mulți ani!”, imploră în rugăciune de la bunul Dumnezeu harul și puterea Duhului Sfânt ca să fiți și pe mai departe părintele risipitor în caritate, bunul păstor al turmei încredințate, sarea acestui pământ și lumina poporului în fruntea căruia v-a pus Marele Preot Isus, cetatea de pe munte în care fiecare om își poate găsi sprijin și alinare, făclia care călăuzește spre mântuire omul. Să aveți parte de tot binele care coboară de Tatăl luminii, prin Fiul său Isus Cristos și prin Duhul dătător de viață.

Președintele Caritas Moldova, Părintele Petru Ciobanu



Pentru Caritas Moldova, Preasfințitul Anton Coșa este „Părinte”, cel care a dat viață unei misiuni de binefacere ce, de-a lungul anilor, a devenit sprijin pentru zeci de mii de oameni aflați în nevoie.

Preasfințite Anton,
La ceas aniversar, când celebrăm 26 de ani de la consacrarea Dumneavoastră episcopală prin mâinile Sfântului Ioan Paul al II-lea, echipa „Caritas Moldova” vă adresează un gând smerit de recunoștință. Vă mulțumim că ați dat viață acestei fundații și că ne sunteți, cu adevărat, „Părinte”.
În tot acest timp, ați zidit cu har și dăruire nu doar o Biserică, ci un adăpost al speranței, fiind pentru noi toți bunul păstor care conduce sufletele spre mântuire și inima care bate pentru cei aflați în suferință. Ne rugăm ca Bunul Dumnezeu să vă păstreze și de acum înainte ca pe o făclie vie, sarea acestui pământ și cetatea de pe munte în care orice om își găsește alinarea.
Să rămâneți același părinte „risipitor” în caritate, călăuzit de puterea Duhului Sfânt spre binele întregului popor.
Întru mulți și binecuvântați ani, Preasfințite!

Directorului Caritas Moldova, Lucaci Edward

La 26 de ani de slujire episcopală, spunem cu respect, recunoștință și iubire filială:
Întru mulți și binecuvântați ani, Preasfințite Anton!