Istoric vorbind, rădăcinile „Caritas Moldova" coboarã până in anul 1991, când a apárut nevoia de a instituționaliza distribuirea ajutoarelor umanitare care veneau în Republica Moldova, iar eu, pe atunci paroh de Chisinău, privind și la experiența, chiar dacã incã destul de tânărã, a Caritas-ului din Dieceza de Iasi, înființat în anul 1990, am decis înființarea unei instituții parohiale care sã le vină in ajutor saracilor din capitala Moldovei. Așa a luat ființã „Caritas Chisinău", care a fost inregistrat de organcle de stat la 1 august 1991. Cu timpul, aria de activitate a Caritas-ului infiintat la Chisinău s-a extins și în alte comunități și au fost stabilite relații de colaborare cu organizații Caritas din Italia, Austria si Germania. În noiembrie 1992, grație obținerii unui sediu pe str. Buiucani nr. 2, „Caritas Chisinău" a avut posibilitatea să-și dezvolte structura și, pentru prima dată, și-a deschis filiale în parohiile din Slobozia Rașcov și Bălți. În anul 1993, organizația și-a dobândit propriul sediu, pe stradela Sf. Andrei, fiind ghidată în activitatea ei caritabilă de primul director, pr. Ștefan Socaciu.
Înființarea Administraturii Apostolice pentru Republica Moldova la 28 octombrie 1993 a facilitat extinderea activității „Caritas"-ului din Chisinău, însă era nevoie, pentru a coordona funcționalitățoi „Caritas"-urilor din parohii de înființarea unei structuri centralizate. Și astfel a luat ființă Misiunea Religioasă Catolică „Caritas Moldova", statutul căreia l-am aprobat imediat ce mi-a fost prezentat, noua instituție fiind înregistrată de organele de stat la 10 mai 1995, dată care și până azi a rămas să fie consideratã ziua de naștere a „Caritas Moldova" în anii care au urmat.
Cresterea „Caritas Moldova" s-a datorat, pe lângă sustinerea pe care a avut-o mereu din partea mea ca episcop, si persoanelor care au stat la cârma organizatiei de-a lungul anilor: pr. Ștefan Socaciu, dnul Vladimir Nadkrenicinîi, pr. Alfred Weiss, pr. Klaus Kniffki, dna Otilia Sirbu, diac. Edgar Vulpe, iar la ziua de azi dnul Edward Lucaci, precum si întregii echipe, fie din Biroul National, fie din filialele din teritoriu.
„Ubi caritas Deus ibi este – Unde este iubire acolo este Dumnezeu”. Atunci când mă gândesc la „Caritas Moldova” îmi vin mereu in minte aceste cuvinte de inspirație biblică, pentru că ele specifică atât de bine misiunea pe care Preasfințitul Anton Coșa i-a încredințat-o Fundației sale / noastre de Binefacere acum 30 de ani în urmă, misiune pe care și la distanța temporală de 30 de ani „Caritas Moldova” o îndeplinește cu credință, speranță, iubire și bunătate. Cu ocazia acestui frumos aniversar – să ne amintim că la 30 de ani Isus Cristos, care este Iubirea întrupată a Tatălui ceresc, și-a început ministeriul public – îi doresc Fundației de Binefacere „Caritas Moldova” ca cele patru inimi din logoul ei să bată la unison cu Preasfânta Inimă a lui Isus, pentru ca astfel iubirea divină încarnată în acte concrete de bunătate umană să țină aprinsă în lume flacăra speranței și a credinței. Ad multos et faustissimos annos!
În 30 de ani de acum înainte, văd Caritas Moldova ca o organizație mai puternică, mai inovatoare și mai influentă, o voce esențială în promovarea dreptății sociale și a solidarității. Cred că vom continua să fim un pilon al sprijinului pentru cei mai vulnerabili, nu doar la nivel local, ci și ca parte a unei rețele internaționale dedicate binelui comun.
Imi imaginez Caritas Moldova ca un lider în soluții sociale integrate, care combină tehnologia modernă cu empatia umană. Ne văd extinzându-ne serviciile pentru a răspunde nevoilor emergente, de la sprijin pentru crize climatice, la soluții pentru sănătate mintală și incluziune digitală.
Peste 30 de ani, Caritas Moldova va fi un catalizator al colaborării, lucrând alături de comunități, guverne și parteneri internaționali, pentru a construi un viitor mai bun pentru toți. Vom fi o organizație care nu doar că răspunde nevoilor, ci le anticipează, educând, inspirând și transformând vieți.
Cel mai important, văd o echipă Caritas Moldova unită, pasionată și ghidată de valorile fundamentale – iubirea de aproapele, respectul pentru demnitatea umană și angajamentul pentru o societate mai dreaptă. Este o cale pe care o parcurgem împreună – noi, partenerii noștri și beneficiarii noștri – spre un viitor plin de speranță și solidaritate.
În acești 30 de ani, Caritas Moldova a: