Pentru Fundația de Binefacere Caritas Moldova, Ziua Mondială a Bolnavului reprezintă un moment special, deoarece este parte din misiunea noastră, din vocația noastră caritabilă. De peste 25 de ani, Fundația noastră oferă dragoste, atenție și grijă celor bolnavi, celor abandonați, celor vulnerabili.
În această zi, «Gândurile noastre» – scrie papa Francisc – «se adresează în special celor din întreaga lume care suferă din cauza efectelor pandemiei de coronavirus. Tuturor, în special celor mai săraci şi mai marginalizaţi, le exprim apropierea spirituală, asigurându-i de grija şi afecţiunea Bisericii.»
În aceste vremuri atât de încercate, cuvintele “boală” și “bolnav” sunt pe buzele tuturor mai mult decât oricând. Caritas Moldova va continua să ofere suport celor loviți de diferitele boli. Ne vom strădui să ajutăm cât mai mult și cât mai mulți din cei care, sub o formă sau alta, nu au altă speranță și sprijin afară de noi. Dar resursele noastre sunt limitate și, pe această cale, invităm să ne fie parteneri pe toți cei care vor să facă o faptă bună pentru cei mai puțin norocoși dintre noi.
Ne alăturăm și noi astăzi cuvintelor Sfântului Părinte Francisc: «Îi încredinţez pe toţi bolnavii, pe angajaţii din domeniul sanitar şi pe cei care se implică în ajutorarea celor suferinzi Fericitei Fecioare Maria, Maica Milei şi Sănătatea celor bolnavi. De la Grota din Lourdes şi de la nenumăratele sanctuare mariane din întreaga lume, Preacurata să ne întărească credinţa şi speranţa şi să ne ajute să ne îngrijim unii de alţii cu dragoste frăţească. Vă binecuvântez pe toţi şi pe fiecare în parte» – scrie pontiful la finalul Mesajului pentru cea de-a 29-a Zi mondială a Bolnavului, din 2021.
#SiEusuntCaritas
#ZiuaMondialaABolnavului
#SiTuPotiContribui
#Implica-teAcum