Alege să fii mai bun, acceptă provocarea și devino voluntar în campania de caritate “Donează împotriva sărăciei”. Scopul este de a-i ajuta pe cei nevoiași prin colectarea de produse alimentare, ce vor fi distribuite în ajun de Crăciun persoanelor cu posibilități materiale reduse.
Despre Proiect:
Organizată tradițional, pentru al VI-lea an consecutiv, de către Fundația de Binefacere Caritas Moldova în perioada sărbătorilor de iarnă, acțiunea va avea loc în luna decembrie, în mai multe magazine din mun. Chișinău.
Cum te implici ?
Nimic nu se compară cu sentimentul că ai contribuit la comunitatea din care faci parte și că ai ajutat nişte persoane mai puţin norocoase. Devino voluntar și adu un zâmbet unei persone care are nevoie de ajutorul tău. Printr-un simplu gest, poți schimba o viață.
Cu produsele colectate, vom merge împreună în ajung de Crăciun să deschidem uşa unui bătrân singuratic sau unei familii mai puțin norocoase. Cu un colind, o îmbrățișare şi un gând bun ne propunem să dăruim iubire şi pace în ajunul sărbătorilor.
Dacă vrei şi tu să fii parte a schimbării, completează formularul până la data de 18 noiembrie 2019, ACUM! Aplică AICI.
Iar noi avem grijă să îți oferim tot suportul și instruirea necesară pentru o experiență de neuitat și cel mai important, sentimentul că ne pasă şi suntem promotori ai faptelor bune. Vom avea grijă să înveți și dezvolți abilități de comunicare şi socializare. Și, cel mai important… te simţi util!!!