Fundația de Binefacere Caritas Moldova a participat alături de Rețeaua de sănătate Invitro Diagnostics la Campania de Binefacere “O minte sănătoasă într-un corp sănătos”, ajungând cu acest proiect pe stânga Nistrului și anume în satul Rașcov, Camenca.
În cadrul centrului cu activități extra curriculare, medicii interniști Silvia Chihai și Claudia Gîlcă au oferit consultații medicale, iar asistentele medicale au prelevat analize de laborator: analize generale de sânge, urină și biochimice celor 27 de copii cu vârste diferite. Efectuarea analizelor sunt importante pentru a verifica starea de sănătate. Prevenția este superioară tratamentului.
„Copii sunt speranța noastră și fiecare copil este speranța pentru viitorul nostru.” a menționat Silvia Chihai, medic internist Invitro Diagnostics. De asemenea, a accentuat importanța de a contribui la crearea unei societăți mai bune prin implicare și solidaritate „Ajutându-i pe cei care au fost într-o societate dificilă, noi punem azi baza unei societăți sănătoase în viitor”.
Alături de oameni cu suflet mare noi putem face lucruri frumoase pentru cei care au într-adevăr nevoie. Noi putem interveni să facem o muncă deosebită, astfel construind o societate sănătoasă pentru viitor.
Vezi Video : https://www.facebook.com/invitro.md/videos/944188536220175
Vezi Fotografii : https://www.facebook.com/media/set/?set=a.4811125902259757&type=3