1 copil din 800 la nivel mondial suferă de sindromul Down. Totuși, încă mulți oameni privesc acest sindrom prin prisma stereotipurilor depășite și a concepțiilor greșite.
Luna Conștientizării Sindromului Down, celebrată în fiecare octombrie, este o modalitate de a schimba acest lucru prin creșterea gradului de conștientizare în legătură cu sindromul Down și de a promova persoanele care, în ciuda acestei probleme, au dovedit că pot avea realizări frumoase în viața lor.
Asta au făcut și grupul de voluntari de la YoungCaritasMoldova. În cadrul întâlnii din 30 octombrie, aceștia au discutat despre conștientizarea Sindromului Down, acceptarea copiilor și tinerilor cu sindromul Down din societatea noastră, precum și integrarea socială a acestor copii speciali, care pot dărui atâta iubire și pace sufletească tuturor acelora care pot să-i accepte și sa-i înțeleagă, o iubire pură izvorâta din inimă, o iubire sinceră, care te face să înțelegi că poți fi mai bun!
Luna Octombrie este luna conștientizării Sindromului Down, iar, pentru noi, la Caritas Moldova, galben și albastru sunt culorile speranței!