Astăzi, 11 februarie, marcăm Ziua Mondială a Bolnavilor, un moment de reflecție și solidaritate cu toți cei care se confruntă cu suferința fizică și emoțională. Caritas Moldova, prin acțiuni concrete de sprijin, a fost alături de persoanele vulnerabile, oferindu-le ajutor material și spiritual.
În această zi, 15 familii aflate în dificultate au primit vouchere pentru alimente, medicamente și haine, dar și pachete alimentare pentru a le ușura povara zilnică. De asemenea, bătrânii din Chișinău și Stârcea, beneficiari ai proiectului SAFE, au primit echipamente medicale, menite să le îmbunătățească calitatea vieții și să le ofere mai mult confort.
Pe lângă ajutorul material, ne-am unit în rugăciune la Parohia Romano-Catolică „Providența Divină” din Chișinău, unde a fost celebrat Sacramentul Ungerii Bolnavilor. Această rugăciune a fost oferită credincioșilor care se confruntă cu boala și care au nevoie de mângâiere spirituală.
Pentru Caritas Moldova, fiecare viață merită mai mult, iar prin gesturi de compasiune și sprijin concret, ne propunem să fim alături de cei care au cea mai mare nevoie. În această zi specială, reînnoim angajamentul nostru de a aduce lumină și speranță acolo unde suferința umbrește viețile celor mai vulnerabili.
Mulțumim tuturor celor care ne susțin misiunea!