„Credința în Înviere este adevărata mângâiere în suferințe,
în lupta cu ostenelile și cu greutățile vieții”.
sfântul Ioan Gură de Aur

Tuturor oamenilor de bunăvoință!

Prin harul Domnului, mort și înviat pentru mântuirea noastră, am ajuns ca și în acest an, al 2024-lea de la Nașterea Mântuitorului, să ne unim glasurile noastre pământești cu cele ale oștirilor cerești ale îngerilor și sfinților în cântarea de preamărire „Aleluia”, tresăltând de bucurie, împreună cu Maria, cu discipolii lui Isus și cu femeile care au descoperit mormântul gol că Cristos a înviat, și a înviat cu adevărat! Este evenimentul pe care se fundamentează credința noastră, după cum o spune și sfântul Paul: „Dacă Cristos nu a înviat, credința voastră este zadarnică și voi sunteți încă în păcatele voastre” (1Cor 15,17). Și tot el continuă, cu încrederea deplină în realitatea revenirii la viață a Mântuitorului: „Dar acum, Cristos a înviat din morți, fiind începutul învierii celor adormiți” (1Cor 15,20). Datorită acestei învieri, așa cum ne învață sfântul Petru, și noi am fost renăscuți la o speranță vie, pentru o moștenire nepieritoare, neîntinată, neofilită, păstrată pentru noi în ceruri (cf. 1Pt 1,3-4), moștenire pe care o putem dobândi dacă viața noastră de zi cu zi reflectă într-adevăr realitatea Învierii Domnului.
Dar ce semnificație are pentru noi, oameni atât de îndepărtați cronologic de acea noapte sfântă în care lumina Învierii a răzbit cu puterea din mormântul în care fusese depus trupul mort al lui Isus? Mai înseamnă ea ceva pentru noi, care totuși suntem atât de apropiați de acest eveniment prin credința pe care o purtăm în inima noastră? Înseamnă, pentru că, așa cum spunea sfântul Papă Ioan Paul al II-lea, „suntem oamenii Paștelui și «Aleluia» este cântecul nostru”. Semnificația ei profundă constă în victoria binelui asupra răului, a luminii asupra întunericului, a iubirii asupra urii, a speranței asupra deznădejdii. Și această victorie poate deveni și victoria noastră, dacă atașamentul nostru sincer față de Isus cel Înviat este constant, nu o zi pe an sau doar în timpul sfânt al Paștelui.
Dar pentru noi, chemați să fim mâna cu care Învingătorul morții îi mângâie pe cei nevoiași, are mai ales semnificația bunătății infinite cu care Tatăl ceresc ne oferă cea mai mare binefacere: tocmai Învierea Fiului său. Și, făcuți părtași la această bunătate cerească, se cuvine să o răspândim, așa cum la începuturile creștinismului, apostolii Domnului au răspândit-o până la marginile pământului. Și asta este misiunea fundamentală a Fundației de Binefacere „Caritas Moldova”: a fi apostol al carității pentru cei mai mici frați ai lui Isus.
Mă adresez întregii echipe „Caritas Moldova”, începând de la Consiliul de administrație și Biroul național, până la colaboratorii din teritoriu. Munca voastră se află la temelia îndeplinirii misiunii fundației și vă sunt recunoscător pentru dăruirea cu care o faceți, pentru deschiderea și zâmbetul cu care îi primiți pe cei care bat la ușa inimii voastre. Sunt conștient că uneori poate apărea oboseala, extenuarea. Veți putea învinge această oboseală tocmai prin credința în Învierea lui Cristos, conform cuvintelor sfântului Ioan Gură de Aur cu care am început acest mesaj. Și trebuie să o învingeți, pentru ca inima, mâna, mintea și iubirea voastră să fie și pe mai departe deschise față de beneficiarii „Caritas Moldova”. Nu lăsați ca vreo piatră grea și mare să sufoce iubirea voastră, ci lăsați ca această iubire să răzbată în afară, așa cum lumina Învierii răzbate din mormântul gol, aruncând cât colo piatra care-l acoperea.
Dar ce ar fi „Caritas Moldova” fără binefăcătorii noștri, știuți sau neștiuți? Domnul o știe. Dar știu că voi, iubiți binefăcători, sunteți ca acele femei care, în dimineața celei dintâi zile a săptămânii au mers în grabă la mormânt, dar nu cu mâinile goale. În numele întregii echipe a fundației, ca și a fondatorului nostru, Preasfințitul Anton Coșa, vă mulțumesc că aveți nu doar mâinile pline de fapte bune, ci și inima plină de iubire și compasiune pentru nevoiași, bolnavi, copii, tineri, bătrâni, într-un cuvânt, față de toți beneficiarii noștri. Vă mulțumesc și pentru dăruirea cu care răspundeți la cererile noastre ajutor, la proiectele pe care le implementăm, la acțiunile pe care le desfășurăm.
Valabilă este și întrebarea: ce ar fi „Caritas Moldova” fără beneficiarii noștri? Ar fi o fundație lipsită de misiune, iar voi, dragi beneficiari, sunteți cei care ne ajutați, aș spune chiar ne obligați să ne îndeplinim misiunea încredințată acum aproape 30 de ani în urmă de episcopul de Chișinău. Al vostru „mulțumesc”, al vostru zâmbet, în spatele căruia uneori se ascund drame greu de suportat, sunt cu adevărat cea mai mare răsplată pe care o primim aici, pe pământ; sunt și cheia care ne deschide paradisul, căci în voi cu adevărat sălășluiește Isus cel părăsit care și azi cere de mâncare, de băut, cere o haină sau dorește să fie vizitat bolnav fiind sau în închisoare (cf. Mt 25,34-36). Și dacă vă apasă greutățile și suferințele, amintiți-vă de cuvintele sfântului Ioan Gură de Aur de la începutul acestui mesaj și îndrăzniți să alergați la Isus cel Înviat, pe care-l găsiți și în „Caritas Moldova”.
Dragi oameni de bunăvoință, colaboratori, binefăcători și beneficiari ai Fundației de Binefacere „Caritas Moldova”, indiferent dacă sărbătoriți Învierea Domnului la 31 martie sau la 5 mai, tuturor vă doresc tuturor un Paște plin de lumină, pace și bucurie, iar gloria Celui Înviat să vă conducă la viața veșnică!

Cristos a înviat! Aleluia”

Uniți în caritate

Pr. dr. Petru Ciobanu
Președinte „Caritas Moldova”